• vezi mai mult
    Ora 18.00: Situaţia în Chişinău, ca urmare a condițiilor meteo   
    Ora 13.00: Situaţia în Chişinău, ca urmare a condițiilor meteo   
    Ora 9.00: Situaţia în Chişinău, ca urmare a condițiilor meteo   
  • Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  La Chişinău începe curăţenia de primăvară

    La Chişinău începe curăţenia de primăvară

     03.03.2017    402 Accesări    

    Primăria municipiului Chişinău anunţă că din data de 6 martie a.c., în capitală începe  campania de salubrizare de primăvară. Potrivit unei dispoziţii a primarului general Dorin Chirtoacă, până la 14 aprilie, va fi organizată salubrizarea străzilor, cartierelor, a spaţiilor verzi, a teritoriilor libere nevalorificate, precum şi lichidarea gunoiştilor neautorizate. Programul şi orarul de curăţare a fost stabilit în aşa fel încât să acopere întregul oraş.  

    În mod tradiţional, în cadrul campaniei de curăţeniei de primăvară vor fi salubrizate şi amenajate teritoriile adiacente blocurilor de locuinţă, parcurile, zonele verzi, teritoriile spitalelor, instituţiilor de învăţământ şi cimitirele. Serviciile de salubrizare vor interveni, în mod special, în zonele de agrement, precum Parcul „Valea Morilor", Parcul „La izvor", Parcul „Valea Trandafirilor" şi în albia râului Bâc. În aceeaşi perioadă, se va interveni mecanizat sau manual la curăţarea străzilor şi a trotuarelor, dar şi se vor efectua lucrări curente de reparaţie a străzilor şi plombare a gropilor, în special arterele pe care circulă transportul public.  

    Primarul Dorin Chirtoacă a solicitat, de asemenea, intensificarea activităţii Comisiei municipale de salubrizare şi amenajare, pentru a examina starea socio-ecologică a municipiului. La necesitate, la controalele ecologice vor fi antrenaţi şi angajaţii Direcţiei de poliţie a municipiului, pentru a întocmi procese-verbale de rigoare. Pentru ca lucrările de curăţenie să fie vizibile, primarul de Chişinău a dispus prezentarea rapoartelor săptămânale vizavi de volumele îndeplinite.

    În mod tradiţional, Primăria Chişinău mizează pe implicarea în campania de salubrizare a cât mai multe persoane şi instituţii.

    Direcţia Relaţii Publice,
    Primăria mun. Chişinău