• vezi mai mult
    Ședința Comisiei buget, economie,finanțe, patrimoniu public local, agricultură   
    Program zilnic de întreținere a drumurilor și salubrizare a teritoriului   
  • Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Primarul interimar, Silvia Radu, a participat la ședința Consiliul local Trușeni

    Primarul interimar, Silvia Radu, a participat la ședința Consiliul local Trușeni

     24.11.2017    909 Accesări    

    Primarul general interimar al Chișinăului, Silvia Radu, a participat astăzi la ședința Consiliului local Trușeni, localitate din componența municipiului.

    Scopul vizitei primarului capitalei în suburbie a fost de a discuta şi a găsi soluţii, de comun cu autorităţile locale din Truşeni, în problema privind asigurarea cu transport public spre Chișinău a locuitorilor comunei. La ședință au mai participat viceprimarul de Chişinău, Ruslan Codreanu și șeful-adjunct al Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Butucel.

    Primarul Silvia Radu şi-a exprimat nemulţumirea de faptul că primarul de Trușeni a convocat o ședință extraordinară a Consiliului local, pe ordinea de zi fiind inclusă chestiunea în cauză, personal însă a plecat într-o deplasare, din cont propriu, în Ucraina.

    În context, în discursul său din ședința Consiliului local Trușeni, primarul interimar al capitalei a precizat că municipalitatea a găsit deja o soluţie pentru asigurarea localității cu transport public spre Chișinău, prin suplinirea cu 4 unităţi de transport pe ruta de microbuz nr. 135. În acelaşi timp, ruta de autobuz nr. 17 va fi suplinită cu o unitate de transport - autobuz de capacitate mare.

    De asemenea, va fi modificat graficul de circulaţie a unităţilor de transport de pe rutele existente, astfel încât să fie redus timpul de aşteptare în staţii. Potrivit Silviei Radu, aceste soluţii sunt provizorii, însă i-a asigurat pe aleşii locali din Truşeni că locuitorilor de aici vor beneficia de servicii mult mai calitative ca până acum.

    În altă ordine de idei, Silvia Radu a informat că Primăria Chişinău examinează posibilitatea de a contracta un operator privat care să asigure transportarea elevilor din Truşeni spre şcolile din capitală, unde îşi fac studiile. Până la o decizie definitivă în acest sens, primarul general interimar a solicitat aleşilor locali din Truşeni să stabilească un itinerar al acestor rute speciale, reieşind din amplasarea instituţiilor de învăţământ din Chişinău.