• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Ședință cu directorii de grădinițe, privind reglementările speciale de activitate în perioada pandemică

    Ședință cu directorii de grădinițe, privind reglementările speciale de activitate în perioada pandemică

     04.03.2021 11:45    488 Accesări    

    Viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, a convocat reprezentanții Direcției generale educație, tineret și sport, directorii instituțiilor de învățământ preșcolar, într-o ședință de lucru online, pe subiecte ce se referă la organizarea procesului calitativ de alimentație, în contextul reglementărilor speciale de activitate în perioada pandemică.

    În cadrul ședinței, Angela Cutasevici a menționat despre importanța respectării în continuare a reglementărilor speciale de prevenire a virusului COVID-19 de către toți membrii comunității, îndemnând totodată directorii instituțiilor să asigure:

    -         Dotarea instituțiilor de educație timpurie cu necesarul de dezinfectanti,  echipament și alte necesități obligatorii această perioadă;

    -         Obligativitatea instruirii continue a personalului din IET în vederea respectării regulilor sanitaro-epidemiologice;

    -         Nivelul de realizare a procedurilor de dezinfectare și aerisire a încăperilor;

    -         Livrarea produselor alimentare calitative pentru copiii din instituțiile de învățământ preșcolar de către agenții economici;

    -         Calitatea bucatelor preparate ce ajung pe masa copiilor;

    -         Asigurarea controlului produselor alimentare, dar și al procesului tehnologic;

    -         Respectarea cerințelor generale de igienă în procesul de livrare și preparare a produselor alimentare.

    La rândul lor, reprezentanți instituțiilor de învățământ preșcolar au ținut să sublinieze despre faptul că organizarea procesului educațional în grădinițe se desfășoară în conformitate cu Regulamentul sanitar pentru instituțiile de educație timpurie aprobat prin HG nr. 1211 din 04 noiembrie 2016. Totodată, managerii de instituții au precizat că la capitolul alimentație, sunt înregistrate unele carențe în ceea ce privește calitatea produselor livrate de către unii agenți economici grădinițelor din orașul Chișinău.

    În context, Andrei Pavaloi, sef adjunct al DGETS, a accentuat că produsule care ajung pe masa copiilor trebuie să coincidă cu prevederile expuse în certificatele de calitate și inofensivitate. De asemenea, oficialul a precizat că, produsele neconforme urmează să fie returnate necondiționat, iar orice abatere de la cerințele prevăzute în caietul de sarcini să fie făcută publică.