• vezi mai mult
    Circulația transportului în oraș, ca urmare a condițiilor meteo   
    Reabilitarea iluminatului public pe strada Ciuflea și Viaduct, sectorul Centru   
    Sesiune de informare privind realizarea concursului de idei pentru amenajarea spațiilor aferente arborilor solari   
    Punerea în circulație a primelor autobuze noi ISUZU   
  • Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Problema taxelor ilegale în școli - în vizorul Primarului General

    Problema taxelor ilegale în școli - în vizorul Primarului General

     04.02.2019    275 Accesări    

    La indicația Primarului general interimar, Direcția Educație, cultură, tineret și sport va prezenta în două săptămâni un raport detaliat referitor la taxele percepute de asociațiile de părinți din Chișinău, pentru înscrierea copiilor la școală, precum și despre plățile lunare. Subiectul taxelor percepute în instituțiile de învățământ a fost abordat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

    Rodica Guțu, șefa Direcției educație, cultură, tineret și sport a menționat că o comisie de profil activează deja în toate instituțiile de învățământ, fiind evaluate circa 70% dintre asociațiile de părinți din școli și grădinițe. Potrivit sursei citate, președinții de asociații nu sunt cooperanți cu membrii Comisiei, pentru a prezenta informațiile despre taxa de aderare la asociație și sumele percepute lunar de la părinți.

    În context, Primarul general interimar a făcut un apel către cetățenii orașului care au copii la școală sau la grădiniță, să nu achite niciun fel de taxe, în condițiile când educația gratuită în Republica Moldova este garantată de Constituție și dacă nu sunt impuși de cineva.

    Ruslan Codreanu s-a arătat indignat de lipsa de transparență a asociațiilor de părinți, care nu prezintă rapoarte lunare beneficiarilor și fără a discuta cu părinții pentru ce scop sunt colectați banii. „Aveți tot dreptul să solicitați informația pe ce s-au cheltuit banii Dumneavoastră. De asemenea, aveți dreptul să-mi scrieți mie, dar și la CNA și la Procuratură atunci când vi se solicită bani", a subliniat Primarul general interimar.

    Edilul-șef a venit cu un mesaj și către președinții asociațiilor de părinți, care nu mai au copii de școală, însă continuă să-și mențină statutul de odinioară. „Nu e bine și e o lipsă totală de bun simț atunci când de 20 de ani sunteți președinți de asociații și nu faceți nimic pentru instituția de învățământ respectivă", a mai spus Ruslan Codreanu.