• vezi mai mult
    Municipiul Chișinău marchează Ziua Mondială a Dansului   
  • Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Deshidratarea mecanizată a nămolului de la Stația de epurare din Chișinău

    Deshidratarea mecanizată a nămolului de la Stația de epurare din Chișinău

     21.02.2019    171 Accesări    

    Primăria municipiului Chişinău informează că de joi, 21 februarie 2019, nămolul de la Stația de epurare din Capitală va fi deshidratat mecanic, prin centrifugare. În acest scop, au fost puse în funcțiune 2 centrifugi care vor activa în regim non-stop, iar sedimentul de la apele uzate va fi prelucrat mai rapid, fără fermentate, astfel că în Chișinău nu va mai fi resimțit mirosul specific. De asemenea, a fost depășită etapa de deshidratare prin saci geotube.

    Prima centrifugă a fost pusă în funcțiune în luna august 2018 şi, după o perioadă de testare a instalației, este instalată și a doua centrifugă. Investiția pentru deshidratarea mecanică a nămolului a costat furnizorul de apă circa 16 mil. lei, surse proprii, iar pe termen lung se estimează că tehnologia va aduce economii vizibile.

    Prezent la evenimentul de lansare, Primarul general interimar s-a arătat mulțumit de achiziția SA „Apă-Canal Chișinău", precizând că își dorește modernizări în toate domeniile de activitate ale serviciilor municipale. ,,Felicit colegii de la SA ,, Apă - Canal Chișinău" și vă dau asigurări că odată cu instalarea acestor centrifugi, vom avea de câștigat cu toții. Locuitorii capitalei nu vor mai simți mirosul neplăcut atunci când la Stație au loc lucrări de evacuare a nămolului acumulat în sacii geotube. Iar cât privește achiziționarea centrifugilor pentru Stația de epurare, aceasta înseamnă tratarea nămolului conform practicilor europene", a mai spus Ruslan Codreanu.

    În cele 6 luni de la instalarea primului utilaj, s-a reușit prelucrarea a circa 208 mii m3 de nămol. Totodată, s-au redus esențial suprafețele de stocare a reziduurilor în urma prelucrării apelor uzate. Datorită utilizării noii metode de prelucrare, nămolul este deshidratat mai mult și, respectiv, poate fi utilizat în agricultură, fără necesitatea depozitării în saci geotube. Ca urmare a prelucrării nămolului prin centrifugare, volumul acestuia s-a redus cu 45 la sută.

    Precizăm, că anual, pentru tratarea nămolului se utilizau 144 saci geotube de unică folosință, care costau peste 7,5 mil. lei, fiind depozitați pe o suprafață de circa 4 ha. Mai mult, în perioada când nămolul se transporta spre depozitare, în Chișinău se răspândea un miros care provoca incomodităţi populaţiei din zonă.

    Directorul general al furnizorului de apă, Valeriu Meșca, a declarat că SA „Apă - Canal Chișinău" va moderniza treptat întregul proces de epurare a apelor uzate. Iar instalarea acestor două centrifugi este o nouă etapă în modernizare a Stației de epurare. Acestea vor fi folosite ca sursă alternativă de tratare a nămolului și după renovarea Stației de epurare, graţie creditului oferit de BERD și BEI în valoare totală de 24 mil. Euro, cu o parte de grant de 11 mil. Euro, acordat de către Uniunea Europeană, prin Facilitatea de Investiţii pentru Vecinătate (UE FIV)".

    Reamintim, că în ianuarie 2017, s-a dat startul reabilitării Staţiei de epurare şi liniei noi de tratare a nămolului. Finalizarea acestuia va avea loc în anul 2021.