• vezi mai mult
    Darea în exploatare a stației de tratare a levigatului de la fosta gunoiște municipală din str. Uzinelor   
    Primarul general interimar - la masa de discuții cu reprezentanții dezvoltatorilor din construcții   
    Programul zilnic privind reparația străzilor din capitală   
  • Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Demontarea foișoarelor din Parcul „Valea Trandafirilor"

    Demontarea foișoarelor din Parcul „Valea Trandafirilor"

     04.04.2019    246 Accesări    

    Primăria municipiului Chişinău informează că joi a început demontarea foișoarelor din Parcul „Valea Trandafirilor", sectorul Botanica, amplasate neautorizat în preajma zonei de lac nr. 2.

    La fața locului a fost prezent Primarul general interimar, pentru  a se asigura că acțiunile se desfășoară în limite legale, iar spațiul este eliberat, pentru a fi frecventat de toți cetățenii. Autoritățile municipale au dmontat 19 construcții ușoare, după care, proprietarul le va evacua cu forțele proprii de pe teritoriul Parcului. Alte 4 foișoare au fost demontate miercuri de către agentul economic.

    Administrația publică locală Chișinău a fost sesizată, în repetate rânduri, despre încălcarea ordinii publice, pe timp de zi și în week-end, de către locuitorii din preajmă.

    Ruslan Codreanu a declarat că foișoarele au fost instalate ilegal și încă anul trecut a fost emisă o dispoziție de evacuare a construcțiilor, însă s-a acționat în judecată, astfel că situația a rămas la fel. „Noi vrem ca familiile să se plimbe liber pe aici și sa nu simtă disconfort din cauza gălăgiei provocate de petrecăreți", a spus primarul general interimar.

    În data de 26 martie, a.c., a fost emisă prima prescripție privind demontarea construcțiilor din lemn, antreprenorul având termen de 5 zile pentru eliberarea teritoriului de foișoare. Însă agentul economic a mimat evacuarea, astfel că municipalitatea a recurs la evacuarea forțată.

    Timp de o săptămâna, terenul respectiv din parc va fi salubrizat și amenajat.

    Amintim că în prezent municipalitatea desfășoară lucrări de reabilitare a Parcului „Valea Trandafirilor", urmând a fi restaurate aleile pietonale, havuzul, construit un Skatepark și amenajate piste pentru bicicliști. Costul total al lucrărilor este de 13,7 milioane lei, surse alocate din bugetul municipal.