• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Desfășurarea licitației privind acordarea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietate municipală

    Desfășurarea licitației privind acordarea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietate municipală

     25.09.2019    180 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău aduce la cunoştinţă, că marți, 24 septembrie, a.c., s-a desfăşurat licitația cu strigare privind acordarea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea municipiului.

    Din cele 25 de adrese scoase la concurs, în valoare inițială cumulativă de 487 mii lei, au fost adjudecate drepturile de arendare asupra a 18 spații. Prețul inițial cumulativ al încăperilor adjudecate a fost de 384 mii lei, iar cel final, în urma negocierilor la licitație, pentru obținerea dreptului de locațiune, de 498 mii lei.

    Licitația din 24 septembrie, a.c., privind acordarea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă este a 2-a de acest fel din anul curent, prima fiind desfășurată la 05.03.2019, după mai mulți ani de lipsă a licitațiilor de profil.