• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Desfășurarea Campaniei de salubrizare de toamnă 2019 în municipiul Chișinău

    Desfășurarea Campaniei de salubrizare de toamnă 2019 în municipiul Chișinău

     07.10.2019    267 Accesări    

    Primăria municipiului Chișinău informează că serviciile municipale specializate continuă lucrările de salubrizare a teritoriului urbei din cadrul Campaniei de salubrizare de toamnă.

    Pe parcursul săptămânii trecute  (30.09-04.10.2019), au fost finalizate lucrările de amenajare a două artere principale de intrare în capitală, bulevardul Dacia și șoseaua Hâncești. Lucrările de profil vizează cositul vegetației, defrișarea arbuștilor pentru asigurarea desfășurării lucrărilor de vopsire a parapetului străzilor magistrale, lichidarea denivelărilor de pe carosabil, reînnoirea marcajului rutier, reparația stațiilor de așteptare a transportului public etc.

    De asemenea, au continuat lucrările de amenajare pe Calea Basarabiei și str. Muncești, prin salubrizarea teritoriului, lichidarea gunoiștilor neautorizate și evacuarea deșeurilor.

    Preturile de sector au informat agenții economici din sectoare despre necesitatea salubrizării teritoriului administrat, totodată fiind întocmite 51 procese verbale, conform prevederilor art. 181 a Codului Contravențional și înmânate 55 de prescripții pentru neconformare. De asemenea, pe parcursul perioadei de referință, au fost evacuate 255 curse de deșeuri din sectoarele orașului și a fost salubrizate 186 ha de teritoriu din zonele verzi.

    Locuitorii capitalei și agenții economici sunt chemați în continuare să evite depozitarea deșeurilor menajere peste grămezile de frunziș, să nu admită incendierea frunzelor și a altor deșeuri vegetale, să mențină în curățenie teritoriile aferente caselor de locuit sau terenurile din preajma imobililor pe care le administrează. În cazul neconformării acestor solicitări, persoanele fizice și juridice vor fi amendate, conform art. 181 al Codului Contravențional al Republicii Moldova.