• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Expoziție de desen „Tradiții și obiceiuri pascale” amenajată în incinta Primăriei Chișinău

    Expoziție de desen „Tradiții și obiceiuri pascale” amenajată în incinta Primăriei Chișinău

     14.04.2021 16:39    351 Accesări    

    În incinta Primăriei municipiului Chișinău a fost amenajată o expoziție de desene cu genericul „Tradiții și obiceiuri pascale", care include peste 40 de lucrări ale elevilor de la Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev" din capitală. Inițiativa aparține Direcției Cultură, fiind parte a proiectului „Dialog social cu chișinăuienii".

    Expoziția are drept scop valorificarea tradițiilor și obiceiurilor de Paște, prin viziunea discipolilor unei școli de arte plastice.

    Lucrările sunt realizate în diferite tehnici: desen, pictură și sculptură. Acestea vor putea fi admirate până la sărbătorile de Paști.

    Deoarece accesul în incinta Primăriei este restricționat din cauza situației pandemice, expoziția cu tematică pascală poate fi vizionată online, pe pagina de FB a Direcției Cultură: https://www.facebook.com/www.directiacultura.md.

    În scopul susținerii și promovării tinerelor talente, doritorii au posibilitatea de a achiziționa lucrările elevilor de la Școala de Arte Plastice „A. Șciusev", contactând managerul instituției. Telefon: 079627743.