• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  În municipiul Chișinău se atestă o diminuare a morbidității prin infecția COVID-19

    În municipiul Chișinău se atestă o diminuare a morbidității prin infecția COVID-19

     08.11.2021 11:44    475 Accesări    

    Primăria Chișinău informează că incidența îmbolnăvirilor prin infecția COVID-19 pe teritoriul municipiului este încă foarte înaltă, în comparație cu alte teritorii din republică, cu persistența cazurilor grave, foarte grave și a numărului mare de decese cauzate de complicațiile bolii, deși se atestă o anumită diminuare a numărului de infectări zilnice.

    Totodată, în baza indicatorilor nivelului de risc privind transmiterea infecției COVID-19, pe teritoriul municipiului se menține starea de urgență în sănătate publică, cu stabilirea gradului de alertă „cod roșu".

    Informații în acest sens au fost prezentate în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către Primarul General, Ion Ceban, care a menționat că în ultima perioadă a scăzut presiunea pe spitalele municipale, astfel că sunt suficiente paturi libere, inclusiv în secțiile de terapie intensivă, pentru internarea pacienților cu COVID-19.

    Conform informației din data de 07.11.2021, în instituțiile medicale din municipiul Chișinău sunt internate 1115 persoane confirmate cu infecția COVID-19, din care în stare extrem de gravă sunt 60 persoane, stare gravă - 614, medie - 422. În total de la începutul pandemiei s-au înregistrat 131761 de cazuri confirmate COVID-19, inclusiv tratate 127500 și decese - 2373.

    Potrivit lui Ion Ceban, responsabilii municipali sunt în continuare mobilizați în cadrul procesului de vaccinare a populației împotriva coronavirusului. În acest sens, toate punctele de vaccinare din municipiul Chiul activează în regim deplin, inclusiv în week-end, iar punctele de vaccinare mobile un autobuz și un troleibuz sunt foarte solicitate.

    E de menționat că de la începutul campaniei de vaccinare antiCOVID-19 și până în prezent, în mun. Chișinău au fost imunizate, cu schema completă, circa 38% din populație.