• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Primarul General, Ion Ceban, a susținut o conferință de presă (VIDEO)

    Primarul General, Ion Ceban, a susținut o conferință de presă (VIDEO)

     09.12.2021 09:26    377 Accesări    

    S.A. „Apă-Canal Chișinău" a fost sancționată de instituțiile de stat cu 12 milioane de lei, pentru depășirea anumitor parametri în apa din preajma Stației de Epurare a Apelor Reziduale

    Primarul General, Ion Ceban, a calificat sancțiunile aplicate S.A. „Apă-Canal Chișinău" de către instituțiile cu funcții de control ale statului drept un atac asupra instituțiilor municipale, în condițiile când întreprinderea și așa se află în prag de faliment.

    Joi, în cadrul unei conferințe de presă, edilul a precizat că Stația de epurare în prezent nu are capacitatea de a trata compușii chimici pe bază de azot și fosfor. Iar pentru ca întreprinderea să poată ajunge la o asemenea performanță, care presupune următoarea fază de modernizare, sunt necesare investiții de cca 250 milioane de Euro, surse de care întreprinderea nu dispune. Ion Ceban a subliniat că SA „Apă-Canal Chișinău" este o întreprindere strategică pentru capitală și pentru întreaga republică, astfel că problema trebuie rezolvată cu implicarea inclusiv a instituțiilor guvernamentale, nu doar a celor municipale.

    Mai mult, edilul a mai precizat că autoritățile locale au sesizat instituțiile statului vizavi de problemele de mediu atestate la Stația de epurare și au întreprins măsuri în vederea limitării pătrunderii în rețeaua publică de canalizare a deversărilor de la agenții economici, din diferite industrii, cu concentrație sporită de compuși chimici, recurgându-se chiar la deconectare de la servicii. Însă aplicarea frecventă a acestei metode, a explicat Primarul, ar afecta și mai mult economia statului, deși problema dotării cu stații de preepurare a apelor deversate de agenții economici trebuie soluționată de către instituțiile de stat.

    O comisie municipală va elucida cazul privind sancționarea SA „Apă Canal Chișinău", iar ulterior APL Chișinău își rezervă dreptul de a ataca în judecată decizia organelor de control care au aplicat măsura enunțată.

    În altă ordine de idei, Ion Ceban a informat că și Direcția generală transport public și că de comunicație se află în vizorul organelor de control guvernamentale, pentru faptul că Î.M. „Exdrpo" îndeplinește lucrări de infrastructură prin oraș (și nu un alt agent economic). „Atenționez public că astfel se dorește punerea în dificultate a municipalității, cu scoaterea a circa 80 de milioane de lei, prin anumite scheme de blocare, de presiune și tentative de falimentare a acestor entități. Este un atac împotriva oamenilor, a orașului și a municipalității", a declarat Ion Ceban.

    Edilul a promis să vină cu informații și despre alte cazuri de rezonanță în care sunt vizate întreprinderile municipale.