• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Campania de plantare a arborilor pe teritoriul municipiului Chișinău, ediția 2022

    Campania de plantare a arborilor pe teritoriul municipiului Chișinău, ediția 2022

     14.11.2022 14:37    310 Accesări    

    Primăria Municipiului Chișinău informează că în capitală a fost dat startul Campaniei de toamnă pentru plantarea arborilor, ediția 2022. În prima zi a acțiunilor de înverzire a capitalei au fost plantați circa 17 mii de arbori şi arbuşti.

    Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă, 12 noiembrie, a.c., angajații instituțiilor municipale de profil, ai serviciului situații excepționale din sectorul Botanica, reprezentanți ai sectorului asociativ din capitală, organizații etno-culturale, tineri, elevi, voluntari și simpli cetățeni au participat la acțiuni de plantare a arborilor, pe următoarele adrese:

    -         Sectorul Buiucani - Aleea Prieteniei, în Parcul „La Izvor";

    -         Sectorul Ciocana - Aleea Școlarilor (punct de pornire - în preajma Judecătoriei);

    -         Sectorul Botanica - Parcul din strada Sarmizegetusa - Strada Butucului;

    -         Sectorul Centru - Scuarul destinat persoanelor cu probleme de vedere, strada Pietrarilor.

    La activitățile organizate de municipalitate au participat peste 2000 de persoane.

    E de menționat că, până la sfârșitul lunii noiembrie, peste 60 de mii de arbori și arbuști urmează a fi plantați în capitală, a declarat Primarul General, Ion Ceban. 

    Totodată, în 90 de școli și grădinițe vor fi plantați arbori și arbuști, mai ales în curțile instituțiilor din sectorul Râșcani și Ciocana, care au avut de suferit în urma intemperiilor din vară.

    Scopul campaniilor de plantare a arborilor este asigurarea unei capitale verzi până în 2035.

     

    În cadrul campaniei precedente de înverzire din capitală, timp de un an, au fost plantați 100 001 copaci.