• Prima   /  Presa   /  Comunicate de presă  /  Licitație pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea municipiului Chişinău

    Licitație pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea municipiului Chişinău

     05.12.2022 15:41    1167 Accesări    

    Primăria Chișinău informează că pe data pe 21 decembrie 2022, ora 10:00, în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43, va avea loc licitația pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea municipiului Chișinău.

    La concurs sunt expuse diverse tipuri de încăperi, de pe 15 adrese, cu amplasare la etaj, la subsol sau la parter și au suprafețe cuprinse între 8,4 m² și 150 m², fără drept de privatizare.

    Prețul inițial variază de la 250 lei până la 500 000 lei, cuantumul chiriei anuale, iar termenul de locațiune este de 5-7 ani.

    La licitație pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini.

    Persoanele interesate urmează să prezinte, nu mai târziu de 24 de ore până la desfășurarea licitației, organizatorului - Agenția „Capitalimobil" SRL, următoarele acte:

    - cererea în forma stabilită;

    - extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (pentru persoanele juridice);

    - procura (în cazul participării prin reprezentant);

    - copia actului de identitate;

    - documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din prețul inițial și a taxei de participare.